Poezii

Povestea Turnului Evandox

Vestea dinspre veacuri sa adus
ca ar fi fost odata,
din neam crestin de ortodox,
o prea frumoasa fata.

În satul meu peste rastimp
trecuta, enigma neînteleasa,
din duh va fi sa fie renascuta,
Evlavia credincioasa.

În mari nevoi si în pacat,
zâmislita din eroare,
de sânul mamei lepadat
copil nascut din floare.

Cu adierea vîntului coboara
sunetul de clopot lin,
credinta a inimii comoara
din al cerului senin.

Auzii copila zi de zi, clopotul
melodios în departare,
ce´n ruga ei o însoti, la rasarit
si la apus de soare:

O singura data Evlavie traesti
judecata te va paste,
în duh si´n adevar, daca doresti
creatorul te renaste.

Nu orice clopot e menit
furtuna sa o alunge,
în inima copilului smerit,
un duh ales ajunge.

Din turnul enoriasilor straini
în suflet sunetul patrunde,
si vocea duhului divin
rapeste fata, pe nevazute unde.

O poarta în spatiul sideral,
pe aripi ca de îngeri,
deasupra unui templu de cristal,
cu minaret scaldat în sînge.

Cu voce tare un proroc striga:
“Sosi va ziua de apoi,
doar mila lui Isus te va salva,
grabeste-te, nu te uita´napoi”.

Întoarsa în firea ei plapânda,
la finele voiajului nocturn,
ruga ei cu vocea blânda,
rosti, la poalele acestui turn.

“Apleaca´ti fruntea turnule batran,
te voi încorona spre slava,
soarta ta mi ar sparge inima în sân,
de ai fi cladit degeaba?”

Crescu Evlavia, se îndragosti
de falnicul Erald,
ce rugaciuni în limbi rosti,
cu graiul dulce cald.

lipsit dar de o credinta vie,
demna de acelas creator,
omului e dat sa fie
în ultima sentinta, muritor.

Evlavia neîncetat în staruinta,
se ruga si pentru el:
“Zideste´l Doamne în credinta,
slavit fi tu Emanuel”.

Nu orice clopot e menit,
furtuna sa o alunge
în sufletul copilului smerit
un duh ales ajunge.

Din turnul enoriasilor vecini
în suflet sunetul patrunde,
si taina duhului divin
rapeste fata, pe nevazute unde.

Eclesia lui Erald i se arata
din câmpul de misiune greu muncit
cu idolul ei de alta data
în graba peste noapte a fugit.

Auzii chemarea lui sfasietoare:
“Vino tu Evlavie,vino dar si tu
si inima si sufletul ma doare,
vino, te implor nu zice nu,

al despartirii gând greu ma apasa,
aidoma agoniei, tu ma crezi?
Evlavie, a mea mireasa,
de ce nu vii, sa ma urmezi”?

Vazu cum chipul lui senin
de val balai înconjurat,
îl tulbura al inimii suspin,
de patima si dor încatusat.

Cum prin cerul sfânt, sublim,
privirea nu-i patrunde,
ecoul sideral ca un requim,
la urechea lui ajunge:

“Odorul meu te însotesc
purtat prin duh, divinul vânt,
harul cerului eu til doresc
prin rugaciune si prin gând.

Dar vino tu iubit nespus
si lumea ta o lasa
în vesnicii lînga Isus
vom fi a lui mireasa.

Din bezna lumii m-a salvat
al crezamîntului ardoare
lumini ceresti m´au înconjurat
vai, nu întelegi tu oare?

Din ultima îmbratisare
a Evlaviei, Erald s-a smuls,
când soarele în zare,
ca un glob de aur s-a ascuns.

Privirea lui de asta data
strapunge apogeul cristalin,
el sub bolta înstelata,
Evlavia, în templul cel divin.

Dar si minaretu´nsângerat
i se arata, simbol judecator,
îl face turn de piatra,
pe Erald cel muritor.

La iesirea din Sodoma,
a lui Lot femeie a zabovit,
si acest om aidoma
stânca, turn a devenit.
Marturie muta, dar ilustra,
a neamului strabun,
legendarul mort ne mustra
în calitatea sa de turn.

Trecut a de atunci o vesnicie,
Evlavia a noastra astazi s-a nascut,
povestea continua, si asa stie,
turnul, pentru prima data l-a vazut.

Precum muma ei strabuna,
în ruga ei fierbinte,
zi de zi nu înceta sa spuna
deslusitele cuvinte:

“Apleaca´ti fruntea turnule batrân,
renaste-te în slava,
tot crestinul sa nascut pagân,
tu esti cladit degeaba!”

Orfan nemuritor dar parasit,
pentru tine doliu port
al cui esti tu, cine te-a cladit?
Eu sunt vie, tu esti mort.

Eu sunt a celui ce m´a zamislit
chip viu din lut format
pe stînca adunarii m-a zidit
dar cui esti tu încredintat?

Prin mustrarea cugetului meu
turnule m-ai îndemnat,
credinta mea în Dumnezeu,
din temelii ai rasturnat.

Nu de traditia religioasa
nici de al jertfelor mireasma
depinde mîntuirea noastra
la Savaot smerenia e frumoasa.

De ai primi renasterea crestina
în duh si-n adevar desavarsit,
eclesia ar fi agape si lumina
în bezna zilei ce a venit”